UPDATE 23:15 Controversatul gest făcut de Mahiedin Mekhissi pe ultima sută de metri a cursei de 3.000 m obstacole a fost în cele din urmă taxat dur de organizatori. Deși, inițial, sportivul francez primise doar un cartonaș galben și părea ca va păstra medalia de aur, acesta a fost descalificat după ce Federația Spaniolă de Atletism a depus o contestație.
În urma deciziei, medalia de aur îi va reveni tot unui sportiv din Franța, Yoann Kowal, în timp ce polonezul Zalewski va primi medalia de argint. Podiumul va fi completat de spaniolul Angel Mullera, care inițial se clasase pe locul 4 (este și motivul pentru care spaniolii au protestat oficial în urma gestului făcut de Mekhissi). Franța poate contesta decizia, însă șansele ca demersul să fie unul încununat de succes par infime.
CLASAMENT 3.000 m obstacole 1. Yoann Kowal (Franța) 8:26,66 2. Kristain Zalewski (Polonia) 8:27,11 3. Angel Mullera (Spania) 8:29,16
Mahiedin Mekhissi este unul dintre cei mai controvesați atleți, acesta având de-a lungul timpului mai multe ieșiri necontrolate pe pistă.
În 2011, Mekhissi-Benabbad a oferit un alt moment controverat cănd s-a luat la bătaie cu un conațional (Mehdi Baala), la finalul cursei de 1500 m, ținută la Monaco.
Sesiunea a doua a zilei a treia e Europeanului de atletism din Zurich a consemnat un moment unic în istoria competițiilor de un asemenea nivel. În finala masculină a probei de 3.000 m obstacole, francezul Mahiedin Mekhissi a luat un avans consistent la intrarea pe ultima turnantă și simțind că a aurul nu-i mai poate scăpa, el și-a scos maioul! A alergat cu el în dinți pe ultima sută de metri spre uimirea unui stadion întreg și spre mirarea oficialilor din arenă. Cum regulamentul forului european nu prevede descalificarea pentru o astfel de reacție, francezul medaliat cu aur a primit doar un cartonaș galben.
CLASAMENT 3.000 m obstacole (initial)
1. Mahiedin Mekhissi (Franța) 8:25,30
2. Yoann Kowal (Franța) 8:26,66
3. Kristain Zalewski (Polonia) 8:27,11
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER